• cheile somesului cald
  • masivul vladeasa
  • image
  • poiana balileasa
  • belvedere piatra galbenei
  • poiana varasoaia
  • somesul cald
  • poiana balileasa
  • somesul cald
  • poiana ponor
Banner
Banner

Cetățile Ponorului

Cetăţile Ponorului reprezintă fără îndoială cel mai grandios fenomen carstic al României, cunoscut şi apreciat în întreaga lume. Turiştii ce-l vizitează rămân profund impresionaţi de capacitatea de creaţie a naturii, care în această zonă s-a întrecut pe sine realizând o adevărată cetate gigantică. Cetăţile Ponorului sunt constituite din trei circuri mari de stâncă, aflate într-o imensă depresiune împădurită, adâncă de 300 m şi la care partea superioară are un diametru de peste 1km. Cununa de culmi înconjurătoare care închide circular depresiunea este tăiată doar într-un singur loc de canionul Văii Cetăţilor.

Poteca de acces porneşte de la drumul forestier şi coboară treptat prin pădure, pe un teren accidentat paralel cu Valea Cetăţilor circa 20 minute până în primul circ (Dolina I). Acesta este sfârşitul propriu-zis al văii, care se termină aici într-un fund de sac. Peretele lateral de vest, înalt de peste 150 de metri este perforat de un portal ce depăşeşte 70 de metri înălţime sub care se prăvăleşte zgomotos Valea Cetăţilor. Imensul Portal al Cetăţilor Ponorului, imagine obsedantă, sugerează o ogivă gotică devenită un fel de simbol al carstului Munţilor Apuseni. Brazii aninaţi în pereţii albi de calcar sunt singurul termen de comparaţie pentru uriaşa dimensiune a Portalului şi a peretelui în care este săpat. În partea stângă se zăreşte partea superioară a unui perete şi mai înalt ce străjuieşte Dolina III, cu cele două balcoane de bârne aninate deasupra prăpastiei. Jos, răzbate de sub Portal vuietul apei ce se prăvaleşte în cascade. În partea dreaptă o limbă de grohotiş urcă pe sub o arcadă în Dolina II. Acesta este de fapt un aven circular de 200 m înălţime, ca o găleată spartă la fund în două locuri: porţiunea de acces dinspre Dolina I pe sub Portal şi o fereastră spre tunelul subteran al Peşterii Cetăţile Ponorului. Tot sub Portal, în partea stângă, un tunel inundat aduce la lumină pentru puţin timp râul ce provine din Lumea Pierdută şi care se pierde câţiva kilometri mai sus în Peştera de la Căput.

Sectorul subteran este accesibil turiştilor pe circa 400 de metri, dar numai când apele sunt mici. După depăşirea săritorii de la intrare, se va continua cu atenţie trecând peste bolovani şi ferind contactul cu apa. Galeria se lărgeşte şi se înalţă fiind inundată după circa 100 metri de lumina ce pătrunde prin fereastra (aven) ce dă în dolina II. Înainte de acest loc, în peretele din dreapta se întâlneşte un impresionant izbuc subteran ţâşnind cu presiune din două “nări”, ca din terminalele a două conducte. Sunt apele ce provin din Poiana Ponor şi Valea Cetăţilor. În zona ferestrei, după ce formează o cascadă asurzitoare, râul coteşte spre stânga, apoi continuă circa 100 de metri drept printr-o galerie uriaşă în capătul căreia se zăreşte o altă geană de lumină.

Privind înapoi spre fereastră zărim afară brazii aninaţi pe stâncile ce închid Dolina II şi un mic petic de cer. Continuând prin galeria de peste 20 de metri înălţime şi circa zece metri lăţime, râul se îndreaptă spre baza unui grohotiş care coboară dinspre o nouă fereastră prin care pătrunde lumina. Aici este un tunel ascendent care dă în Dolina III. O potecă în serpentine facilitează accesul în tunelul subteran din acestă dolină. Din acest loc râul coteşte spre dreapta şi continuă tumultuos prin galeria gigantică. Speologii echipaţi cu mijloace de iluminat pot continua în aval în circa 200 de metri, pentru a vizita Sala Taberei şi a se edifica asupra aspectului galeriei subterane ce drenează aproape în întregime apele Padişului spre Izbucul Galbenei. Această galerie are o lungime totală de 1850 metri, necesitând un efort deosebit pentru parcurgerea în întregime datorită numeroaselor lacuri şi cascade care impun echipament special pentru a fi depăşite. În perioadele de viituri, datorită sifonului din aval (legătura între galeria subterană şi Izbucul Galbenei), apa inundă galeria ridicând buştenii căraţi aici de pe Valea Cetăţilor spre tavanul peşterii; astfel o parte dintre aceştia rămân prinşi între crăpăturile pereţilor. Înafară de accesul dinspre sectorul subteran pe panta cu grohotiş, în Dolina III se poate pătrunde din Dolina I, urcând pe scările din stânga Portalului şi depăşind pragul ce separă cele două circuri. Dolina III are formă de triunghi cu latura de 300 de metri având în mijloc o adâncitură spre care coboară imense limbi de grohotişuri. În partea sa vestică, deasupra galeriei de acces spre sectorul subteran, se înalţă un perete perfect vertical de peste 200 de metri, cu mici brâne inundate de vegetaţie, în vârful căruia erau aninate două balcoane de lemn. Calcarul alb ce compune stâncile şi grohotişurile contrastează cu vegetaţia şi cerul albastru dând un farmec deosebit acestei împărăţii gigantice. În partea sudică, poteca turistică urcă costiş pe panta abruptă a unui vâlcel spălat de torenţi, spre balcoane. Diferenţa mare de nivel şi terenul instabil fac acest traseu deosebit de obositor.

Vizitarea balcoanelor se poate face cu acces dinspre Dolina III sau dinspre şoseaua forestieră existând în ultimul caz două variante: pe poteca ce ocoleşte depresiunea Cetăţilor (marcaj punct galben, de la bifurcaţia ce coboară spre Portal) sau direct de la “Grajduri” (marcaj punct albastru, circa 30 minute). Balcoanele, în număr de patru, două deasupra Dolinei III şi două deasupra Dolinei II, permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetăţilor Ponorului. Vederea excepţională permite de asemenea contemplarea culmilor împădurite ce înconjoară depresiunea Cetăţilor Ponorului. Ceea ce este mai impresionant sunt brazii aninaţi pe brânele pereţilor ce mărginesc dolinele, crescuţi în condiţii deosebite, simbolizând puterea de viaţă a naturii. De asemenea impresionează dimensiunile reduse ale turiştilor zăriţi pe fundul Dolinei III comparativ cu măreţia peisajului înconjurător.

Cetăţile Ponorului au fost declarate rezervaţie naturală încă din anul 1952, obţinând apoi statut de monument al naturii aflat în custodia Academiei Române. Din păcate interesul scăzut al autorităţilor, pentru punerea în valoare a excepţionalului potenţial turistic al acestui obiectiv, a dus la degradarea continuă a zonelor din jurul său existând iminentul pericol al scăderii acestui potenţial datorită degradării peisajului. Tăierile masive de pădure de pe Muntele Borţig şi Glăvoiu, practicarea unor drumuri de tractor ce contribuie la creşterea eroziunii solului, poluarea apelor şi poluarea cu deşeuri, constituie ameninţări asupra celui mai important fenomen carstic al României.

Atenție! Din motive de siguranță a turiștilor vechile balcoane de lemn au fost desființate. Vizitatorii trebuie să acorde atenție maximă în această zonă! De asemenea, traseul marcat ocolește traversarea Cetăților Ponorului. În special turiștii cu o pregătire necorespunzătoare sunt sfătuiți ca de la balconul amenajat pentru admirarea Portalului să se întoarcă pe același traseu, urmând apoi marcajul spre zona balcoanelor!

 
Banner
Banner
Banner